News

18 Martie – Ziua Asistenților Sociali: O profesie discretă, dar esențială pentru echilibrul comunităților

În fiecare an, pe 18 martie, celebrăm una dintre cele mai vocaționale și puțin vizibile profesii din societate: asistența socială. Este ziua celor care, dincolo de funcții și titulaturi, aleg să fie sprijin real pentru cei vulnerabili, voce pentru cei nevăzuți și punte între oameni și resursele care le pot schimba viața. În cadrul AIDRom, această zi este un prilej de recunoștință și admirație pentru toți colegii noștri care aduc umanitate în cele mai dificile situații. Munca lor, de multe ori în umbră, face diferența între disperare și speranță, între marginalizare și demnitate.

Sărbătoarea a fost marcată festiv de echipa AIDRom, iar doamna Zoltani Katalin, Secretar Executiv AIDRom, a adresat tuturor celor care practică, trăiesc și inspiră această profesie o urare plină de emoție:

„Dragi Asistenți Sociali, astăzi este ziua noastră, a celor care știu să transforme compasiunea într-o meserie, iar răbdarea într-o putere. Voi sunteți acei oameni care își încep ziua cu un zâmbet, pregătiți pentru orice – fie că e vorba de un munte de hârtii, o vizită surpriză sau o poveste de viață care necesită o combinație de echipă ‘multidisciplinară’. La mulți ani fiecărui asistent social! Cu sau fără diplomă! Și tuturor celor care fac muncă de asistență socială! Cu respect și multă apreciere.”

La AIDRom, credem că asistența socială nu este doar o profesie, ci un angajament profund față de oameni și comunități. De Ziua Asistenților Sociali, le mulțumim tuturor celor care transformă grija în acțiune, susținerea în structură și empatia în soluții.

La mulți ani tuturor celor care ajută – în mod profesionist, uman și constant!

Echipa AIDRom discută impactul migrației asupra familiilor la Stuttgart

„Plec ca să fiu acolo pentru tine” – acest mesaj rezumă complexitatea, iubirea și tensiunea economică a migrației pentru muncă, a subliniat Dr. Annette Noller, președinta Diaconiei Württemberg în cadrul conferinței internaționale organizate de Württembergische Landesstelle „Hoffnung für Osteuropa”, la futurum, centrul Diaconiei Württemberg din Stuttgart, pe 13 martie 2025.

Desfășurat sub egida „Cum afectează migrația pentru muncă familiile și societățile?”, evenimentul a reunit reprezentanți din Germania, Polonia și România pentru a discuta în profunzime efectele sociale ale migrației muncii, cu un accent special pe lucrătorii din domeniul îngrijirii proveniți din Europa de Est.

Colegele noastre Silvia Deaconu și Elena Nițu au evidențiat perspectiva românească asupra migrației muncii, un proces care generează presiuni majore atât asupra celor plecați, cât și a celor rămași acasă: migrația economică, deși oferă șansa unui viitor mai bun, aduce cu sine separare familială, singurătate și vulnerabilitate. Copiii sunt adesea privați de afecțiunea și sprijinul părinților, iar persoanele vârstnice rămân fără sprijin, confruntându-se cu izolarea. Aceste consecințe au fost discutate și în contextul provocărilor familiale, sociale și culturale: traiul în două sau chiar trei culturi diferite generează tensiuni identitare și dificultăți de integrare.

„A fost o onoare să dăm curs invitației Diaconiei Württemberg și să fim parte dintr-un dialog atât de valoros despre realitățile migrației pentru muncă. Mulțumim pentru oportunitatea de a aduce vocea AIDRom și perspectiva românească într-un cadru internațional dedicat solidarității și cooperării”, a declarat doamna Zoltani Katalin, Secretar Executiv AIDRom.

Un aspect important abordat în cadrul conferinței a fost nevoia urgentă de politici publice eficiente, care să sprijine migranții și familiile acestora – nu doar din punct de vedere juridic, ci și social și emoțional. Prezentând proiectul SAFE HUT – Creating safe spaces for the empowerment of women and girls, reprezentanții AIDRom a subliniat importanța consilierii psihologice, a programelor de reintegrare și a inițiativelor de sprijin pentru persoanele afectate de migrarea forțată, iar prof. dr. Barbara Städtler-Mach a criticat termenul de „migrație pendulară” ca fiind eufemistic, arătând că aceste persoane trăiesc între lumi, într-un ciclu permanent de plecare și reîntoarcere, cu un cost emoțional și fizic semnificativ.

Un alt aspect important amintit în cadrul conferinței a fost cooperarea între biserici, Diakonie și alți actori sociali, care este esențială pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la realitățile migrației, promovarea unor politici publice care favorizează integrarea migranților și dezvoltarea de rețele de sprijin locale și transnaționale.

Din delegația AIDRom au făcut parte, Pr. Michael Tița, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și vice-președinte AIDRom, Zoltani Katalin, Secretar Executiv AIDRom, Silvia Deaconu, psiholog AIDRom și Elena Nițu, asistent social AIDRom.

Mai multe informații despre conferință pot fi accesate pe pagina oficială a Diakonie Württemberg website.

Părintele Michael Tița a fost numit vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor l-a numit în această funcție pe părintele Michael Tița, consilier patriarhal onorific. Noul vicar eparhial își preia atribuțiile începând de sâmbătă, 1 martie 2025. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, „vicarul eparhial are, în principal, atribuţii de protocol, reprezentare şi relaţii cu instituţii şi organizaţii care sprijină activităţile eparhiei. În acest sens, el activează ca delegat al chiriarhului” (art. 106, alin. 3).

Pe lângă o carieră deosebită începută ca diacon în 1988 și preot din 1991, Părintele Michael Tița deține titlul de doctor în teologie în anul 1993, la Universitatea din Durham, Marea Britanie și a des­fășurat o activitate deosebită în cadrul Admi­nistrației Patriarhale începând cu anul 1991.

Părintele Michael Tița este și vice-președinte AIDRom.

Credit foto: Ziarul Lumina

Echipa AIDRom îl felicită cu căldură pe Părintele Michael Tița pentru numirea sa în funcția de Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și îi transmite cele mai bune gânduri în noua sa misiune!

Înscrieri deschise pentru cursuri gratuite de limba română!

Asociația Ecumenică a Bisericilor din România organizează cursuri intensive de limba română pentru refugiații ucraineni, în cadrul proiectului „Integrarea refugiaților din Ucraina în România”, derulat de AIDRom cu sprijinul financiar al Brot für die Welt.

📅 Perioada: martie – iulie 2025
📍 Locație: Centrul AIDRom – Str. Locotenent Baican Ionescu nr. 22, sector 2, București

Structura cursurilor:
–  Grupa 1 – Nivel A1-A2 👉 Marți și Joi, 10:00 – 12:00
– Grupa 2 – Nivel B1 👉 Miercuri și Vineri, 10:00 – 12:00

Evaluarea inițială: 3 – 7 martie 2025

Înscrieri: Pentru a participa, trimiteți un mesaj la 📞 0756.162.031

Cursurile vor începe imediat ce se vor forma grupe de minimum 12 persoane!

Экуменическая ассоциация церквей в Румынии организует интенсивные курсы румынского языка для украинских беженцев, в рамках проекта «Интеграция беженцев из Украины в Румынию».
📅 Период: март – июль 2025 г.
📍 Местонахождение: Центр AIDRom – ул. Лейтенанта Байкан Ионеску nr. 22, сектор 2, Бухарест
📝 Структура курса:
– Группа 1 – уровень A1-A2 👉 вторник и четверг, 10:00 – 12:00
–  Группа 2 – уровень B1 👉 среда и пятница, 10:00 – 12:00
Первоначальный тест: 3 – 7 марта 2025 г.

Регистрация: Для участия отправьте сообщение на номер 📞 0756.162.031

Курсы начнутся, как только будут сформированы группы не менее 12 человек!

📣 Зарегистрируйтесь прямо сейчас!

Drama copiilor ucraineni nevoiți să fugă de război. “Am văzut că oamenii mor. Știi mereu că ceva rău urmează să se întâmple”

Mulțumim echipei Antena 3 pentru materialul publicat astăzi despre povestea plină de emoție a unei familii de ucraineni care a găsit o nouă comunitate în țara noastră, cu sprijinul colegilor noștri implicați în proiectul „Integrarea refugiaților din Ucraina în România.” Această inițiativă, derulată de AIDRom cu sprijinul financiar al Brot für die Welt, a oferit asistență acestei familii, la fel ca și altor zeci de mii de beneficiari ucraineni ai proiectelor AIDRom în cei trei ani de la izbucnirea războiului.

Material preluat de pe siteul ANTENA 3 :

Războiul din Ucraina a distrus visurile a milioane de copii. Forțați să fugă de la vârste fragede din calea exploziilor și a tancurilor, copiii visează zilnic să se întoarcă acasă. Printre ei sunt Veronika și Maksym, care au obosit să fugă din calea războiului. Au învățat să supraviețuiască cu frica și teroarea după ce au scăpat de atacurile din 2014. În 2022, când trupele lui Putin au invadat Ucraina, copiii și mama lor au fugit din nou din calea pericolului și au început viața de la zero, de această dată în România.

În 2014, când Crimeea a fost atacată, familia Diakhok a fost nevoită să fugă, găsindu-și refugiu în Harkov.
În 2022, războiul a ajuns din nou la ei. Harkov a fost unul dintre primele orașe atacate și ocupate de forțele ruse.

Mama copiilor:
“Primele 100 de tancuri au trecut pe sub ochii noștri. Erau explozii peste tot. Trăiam cu frică, o spaimă și o teroare la fiecare colț, de parcă eram prinși într-un coșmar din care nu puteam să ne trezim.”

Războiul care avea să le schimbe complet viața nu le-a luat doar pacea și liniștea zilei de mâine, ci le-a lăsat răni adânci în suflet.

Mama copiilor:
“Când a început războiul, ne-am trezit din cauza exploziilor. Dintr-o dată, ne-am trezit în mijlocul războiului.”

Familia Diakhok s-a trezit cu trei copii mici în mijlocul războiului. Un război care a distrus și a furat poate cea mai frumoasă parte a vieții—copilăria.

Veronika:
“Am văzut oameni murind. La început, ne aflam în linia de foc, trăind în regiunile ocupate și ascunzându-ne de explozii.”

Maksym:
“Pentru mine, au fost zgomotele puternice și pericolul constant. Uneori mai evident, alteori mai puțin, dar știi mereu că ceva rău urmează să se întâmple în orice moment.”

Mama copiilor:
“Când rușii au invadat Ucraina, copiii știau că nu aveau voie să închidă ușa, iar când începeau împușcăturile, se aruncau pe jos. Toți copiii noștri știau exact ce aveau de făcut când începeau atacurile. Și, cel mai important, știau care erau zonele unde se puteau feri de pericol.”

În mijlocul disperării, au aflat despre un „culoar verde”, care le-ar fi putut asigura un drum spre siguranță. Cu inima grea, dar hotărâți să salveze viitorul celor trei copii, au fugit spre România.

Veronika:
“Îmi e tare dor de casa noastră din Ucraina. Ne dorim atât de mult să ne întoarcem.”

Maksym:
“Nici adaptarea aici nu a fost o sarcină ușoară.”

În mijlocul suferinței, au găsit alinare și speranță. Acum, toți învață limba română cu ajutorul AIDRom.

Veronika:
“Vreau să devin dentist. Cel mai mult îmi place în România pentru că oamenii sunt foarte amabili și te ajută fără să le ceri asta.”

Cătălin Popescu, profesor de limba română:
“Își dau toată silința să învețe limba română, ceea ce, pentru mine, este un motiv de bucurie.”

Cătălina Niculescu, reprezentant al Asociației AIDRom:
“Teroare, terifiant, groaznic—asta a fost pentru ei. Toți spun același lucru.”

Familia Diakhok se luptă să-și reconstruiască viața.
Tatăl a reușit să își găsească un loc de muncă. Mama face curățenie în câteva case, iar băiatul cel mare câștigă bani ajutând la diferite treburi gospodărești.

Trei ani de război: Vocile ucrainenilor din România

Au trecut trei ani de la izbucnirea războiului în Ucraina, forțând milioane de ucraineni să își părăsească locuințele în căutarea siguranței. Mulți și-au găsit refugiu în vestul României, unde își reconstruiesc viețile și se integrează în noile comunități cu sprijinul Centrului Multifuncțional AIDRom din Timișoara, în cadrul proiectului „Asistența refugiaților la Centrul de Tranzit Timișoara și sprijinirea refugiaților ucraineni”, derulat cu sprijinul UNHCR.

Pentru a marca acest moment, am discutat cu patru refugiate ucrainene, stabilite în vestul țării — Rocheva Irina, Zaharchenko Galina, Bostan Veronika și Natalia Sibut. Ele ne-au împărtășit experiențele lor, ne-au oferit mărturii despre provocările, speranțele și reușitele lor reflectând asupra drumului lor, de la fuga din calea războiului, la construirea unui viitor în România.

1. Cum v-a afectat viața declanșarea conflictului din Ucraina în urmă cu trei ani și ce schimbări majore ați experimentat de atunci?
   Як вплинуло на ваше життя те, що розпочався конфлікт в Україні три роки тому і які основні зміни ви пережили відтоді?

Rocheva Irina:
M-a făcut să încep viața de la zero.

Zaharchenko Galina:
Am părăsit țara natală, am rămas fără rude și prieteni, fără casă și fără viața obișnuită.

Bostan Veronika:
A trebuit să las tot ce aveam în Ucraina și să fug în altă țară pentru a mă proteja pe mine și pe copiii mei.

Natalia Sibut:
De la începutul războiului în Ucraina, viața mea s-a schimbat total, iar și eu m-am schimbat. Sunt din Nykolaiv și am o familie mare. Decizia de a părăsi țara nu a fost ușoară și nu toți au fost de acord cu această idee, astfel familia s-a împărțit. A fost greu să-mi las părinții în oraș și să accept că viața mea de dinaintea războiului a fost pierdută pentru totdeauna. Am părăsit țara împreună cu sora mea, nepoata mea și soția fratelui meu – trei femei, un copil și, bineînțeles, pisica. Nu aveam un plan, nu aveam economii suficiente și dispunem doar de lucrurile esențiale. Am fost pe drum mai mult de o săptămână și ne-am confruntat cu numeroase dificultăți. Voi detalia mai jos. Ce pot spune acum este că, de la începutul conflictului, nu mi-am mai văzut părinții și prietenii, iar de când a început războiul, nu am mai fost acasă în Nykolaiv, pentru că este periculos acolo. Este greu, dar așa încerc să trăiesc. Acum sunt căsătorită, soțul meu este român și suntem fericiți împreună – acesta este probabil singurul lucru care mă face să nu renunț. Am învățat mult pentru a mă adapta la noua viață. Am avut multe provocări și stres. În prezent, lucrez într-o companie română, studiez activ limba română și planific să urmez terapie cu un psiholog, deoarece încă simt efectele războiului. Îmi doresc o pace dreaptă. Vreau să îmbrățișez părinții și să mă întâlnesc cu prietenii, iar oamenii din Ucraina să nu mai sufere și să nu mai moară din cauza acestui război crud.

2. Cum ați luat decizia de a veni în România și ce provocări ați întâmpinat la sosirea aici?
   Як ви прийняли рішення приїхати до Румунії і з якими труднощами зіткнулися при прибутті сюди?

Rocheva Irina:
Este dificil să găsești o locuință pentru o familie de 10 persoane.

Zaharchenko Galina:
După ce o bombă a fost aruncată dintr-un avion și a zburat la doar 50 de metri de nepotul meu, lovind pământul, dar – ca prin minune – nefiind detonată, fiica mea (însoțită de cei doi copii) și cu mine ne-am înscris imediat la evacuare și am părăsit Nykolaiv, orașul nostru natal. Mai întâi, am fost întâmpinate de prietenii noștri și am locuit în Gura Humorului, lângă biserică, timp de două săptămâni, iar apoi, împreună cu proprietarii apartamentului, voluntarii ne-au ajutat cu hainele, cumpărăturile și ne-au oferit tot ce aveam nevoie. De ceva timp, voluntarii ne-au susținut și suntem încă în contact cu unul dintre ei – Joseph Nadi.

Bostan Veronika:
România este prima țară în care am trecut granița, motiv pentru care am rămas aici. În plus, am învățat limba română.

Natalia Sibut:
De fapt, nu existau planuri prestabilite. Când am plecat cu familia mea, prioritatea noastră era să găsim o locuință, apoi să căutăm un loc de muncă și să ne instalăm. Planul inițial a fost Polonia, deoarece limba poloneză este asemănătoare cu cea ucraineană și are graniță cu Ucraina. Am crezut că războiul se va încheia repede și că ne vom putea întoarce acasă. Am petrecut trei zile în Polonia cu prietenii, însă nu am reușit să găsim locuințe, deoarece erau mulți ucraineni, iar școlile erau aglomerate. Nici nu mai puteam locui împreună cu prietenii, deoarece apartamentul era prea mic, având doar două camere, și nu doream să le provocăm disconfort. Am fost sfătuiți să mergem în Germania, unde, din păcate, și acolo era supraaglomerat de ucraineni – pur și simplu nu era loc pentru noi. Ni s-a recomandat să stăm la un hotel și să așteptăm până găsim o soluție, însă ni s-a spus că această așteptare ar putea dura luni întregi, iar noi nu aveam fondurile necesare pentru a sta într-un hotel timp de o lună. Eram în disperare. Unul dintre prietenii noștri ne-a sfătuit să mergem în Bulgaria, unde ni s-a promis că vom găsi locuințe și că vom fi întâmpinați și ajutați. La trecerea graniței cu România, am observat un cort cu steagul ucrainean și am decis să ne oprim; acolo, voluntari care îi ajutau pe ucraineni ne-au întâmpinat, oferindu-ne ceai fierbinte, mâncare și articole esențiale. Am discutat și despre planurile noastre privind Bulgaria; au insistat să le notăm numărul de telefon, lucru care s-a dovedit util. La sosirea în Bulgaria, însă, nu am fost întâmpinate, iar persoana care trebuia să ne aștepte nu a răspuns la apelurile noastre. Eram confuze și supărate. Din fericire, am salvat numărul voluntarilor din România și i-am contactat pentru a le explica situația. Ni s-a transmis adresa la care trebuia să ajungem. România este prima țară care m-a făcut să mă simt „ca acasă”. Pe parcurs, am întâlnit oameni foarte amabili care ne-au oferit cazare sau mâncare. Am fost uimiți de compasiunea și ospitalitatea lor. Când am ajuns la destinație, voluntari pe care îi cunoșteam deja ne-au întâmpinat și ne-au oferit apartamentele lor pentru o scurtă perioadă, până ce am găsit o soluție permanentă. A fost o perioadă în care ne-am putut relaxa și redobândi încrederea. Am găsit un loc în care să ne putem instala fără probleme, chiar și cu o pisică. Am fost foarte recunoscătoare și fericite că, măcar, aveam un acoperiș deasupra capului și puteam uita de drumul nesfârșit spre necunoscut. Voluntarii ne-au achiziționat haine și mâncare, deoarece nu aveam altceva, în afară de acte și rucsacuri cu lucrurile esențiale. Am găsit un loc de muncă la distanță pentru o companie ucraineană, ceea ce ne-a fost suficient la început. De altfel, mai speram că războiul se va termina repede și ne vom putea întoarce acasă – lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat până astăzi. Nu am mai fost acasă de când a început războiul. L-am cunoscut pe soțul meu pe Instagram – a dat întâmplător peste profilul meu și a decis să vadă dacă aveam nevoie de ceva. Comunicarea noastră a fost prietenoasă, iar eu am simțit sprijinul și grija de care aveam atâta nevoie în momentele dificile. De asemenea, a organizat asistență voluntară pentru ucrainenii aflați în dificultate, iar eu am fost bucuroasă să fac parte din această inițiativă și să ajut pe alții. Încă sunt uimită de deschiderea și amabilitatea oamenilor din România. Pot spune sincer că România mi-a salvat viața.

3. Cum ați aflat despre proiectul AIDRom, susținut de UNHCR și ce tipuri de sprijin (material, social, psihologic) v-au fost cele mai utile prin intermediul acestui proiect?
   Як ви дізналися про проєкт AIDRom, підтримуваний UNHCR, і який вид підтримки (матеріальної, соціальної, психологічної) був для вас найбільш корисним в цьому проєкті?

Rocheva Irina:
Am beneficiat de sprijin psihologic și financiar.

Zaharchenko Galina:
Am aflat despre proiect de la prietenii din biserica ucraineană care se află acum aici. Mulțumesc tuturor celor implicați, care oferă ajutor atât financiar, cât și în soluționarea problemelor sociale.

Bostan Veronika:
Am aflat despre UNHCR la sosirea în București, iar despre AIDRom, ulterior, în Oradea.

Natalia Sibut:
Voluntarii de la Arad Civic m-au informat despre organizația AIDRom, iar inițiativa s-a dovedit foarte utilă pentru mine. A fost esențial să învăț limba, iar AIDRom mi-a oferit tot ce aveam nevoie, inclusiv vouchere pentru a cumpăra alimente, ceea ce m-a ajutat foarte mult pe mine și pe familia mea.

4. Puteți împărtăși un exemplu specific despre cum intervenția proiectului AIDRom v-a ajutat să depășiți o situație dificilă?
   Чи можете поділитися конкретним прикладом того, як допомога проекту AIDRom посприяла вам в подоланні складної ситуації?

Rocheva Irina:
Am beneficiat de asistență în timp util atunci când am contactat AIDRom.

Zaharchenko Galina:
Anul trecut, eu și nepotul meu am trecut printr-o situație dificilă, iar proiectul m-a chemat să vin pentru a primi bonuri de mâncare. Am primit, de asemenea, ajutor umanitar, produse de curățenie și lenjerie de pat – totul a venit la momentul potrivit.

Bostan Veronika:
Am primit o mână de ajutor sub formă de vouchere, pachete cu alimente și pungi cu articole de igienă.

Natalia Sibut:
Cursurile de limba română și engleză au fost foarte utile pentru mine.

5. Ce aspecte ale proiectului v-au ajutat să vă recâștigați echilibrul emoțional și speranța pentru viitor?
   Які аспекти проекту допомогли вам відновити емоційну рівновагу та надію на майбутнє?

Rocheva Irina:
Activitățile pentru copii.

Zaharchenko Galina:
Îmi plac întâlnirile organizate de personalul proiectului; acestea reprezintă un mare sprijin emoțional. Mulțumesc tuturor celor care ne-au arătat că le pasă și sper că nu vom rămâne singuri în fața problemelor viitoare. Vă mulțumim pentru ajutor.

Bostan Veronika:
Ei au demonstrat că este posibil să începi totul de la zero, fiind mereu prezenți pentru a te ajuta în orice fel. Oamenii au încredere în AIDRom.

Natalia Sibut:
Cred că încă am nevoie de sprijin pentru a-mi recăpăta echilibrul emoțional.

6. Ce rol a jucat comunitatea locală și sprijinul oferit de români în procesul dumneavoastră de adaptare și integrare?
   Яку роль відіграла місцева громада та підтримка, надана румунами, у вашому процесі адаптації та інтеграції?

Rocheva Irina:
O inimă deschisă și un zâmbet.

Zaharchenko Galina:
La început, când am ajuns în Oradea, mai multe familii ne-au ajutat. Au organizat excursii distractive, ne-au oferit sprijin financiar și ne-au susținut. Mulțumiri speciale proprietarului apartamentului nostru și familiei sale, Banda Anka – soțul și fiul ei David – cu care comunicăm foarte strâns.

Bostan Veronika:
M-a ajutat cu plata locuinței în etapa inițială.

Natalia Sibut:
Sprijinul din partea românilor a avut un impact semnificativ asupra integrării mele în România. Am redescoperit încrederea în oameni, am cunoscut persoane noi și m-am apropiat de cultura românească. Au fost organizate diverse evenimente pentru ucraineni, care ne-au ajutat să ne distragem de ororile războiului – și pentru aceasta sunt infinit recunoscătoare.

7. Ce mesaj ați putea transmite despre experiența dumneavoastră din ultimii trei ani?
   Яку пораду ви могли б передати щодо вашого досвіду за останні три роки?

Rocheva Irina:
Apreciaz faptul că suntem cu toții în viață și protejați.

Zaharchenko Galina:
Sper ca acest proiect să continue să funcționeze.

Bostan Veronika:
Învață limba și muncește din greu pentru ați reface viața.

Natalia Sibut:
Pentru ucraineni, sfatul meu este: adaptează-te la noua ta viață, învață limba, fii recunoscător pentru tot și bucură-te de fiecare zi. Nu-ți pierde speranța și ajută-i pe cei care au nevoie.
Pentru români, aș spune că războiul este un fenomen extrem de teribil; faceți tot ce puteți pentru a vă proteja. Influența propagandei rusești în Europa este foarte mare, așa că verificați cu atenție informațiile care vi se oferă. Vreau să adresez un sincer mulțumesc românilor: sunteți o națiune incredibilă! Cultura voastră, asemănătoare cu cea ucraineană, este prețioasă – prețuiți-o și fiți mândri de ea. Ați salvat mii de vieți!

Aceste mărturii evidențiază reziliența refugiaților ucraineni și sprijinul esențial oferit de Centrul Multifuncțional AIDRom din Timișoara. Activitățile din cadrul proiectului „Asistența refugiaților la Centrul de Tranzit Timișoara și sprijinirea refugiaților ucraineni”, derulat cu sprijinul UNHCR, au schimbat vieți, oferind refugiaților stabilitate, demnitate și speranță pentru viitor.

3 ani de Război, 3 ani de Ajutor: Povestea supraviețuirii, rezilienței și speranței unei familii de refugiați ucraineni în România

Trei ani de război. Trei ani de suferință, de lupte și de căutare disperată a unui colț de liniște. 3 ani de speranță și ajutor. De la primele bombardamente din 24 februarie 2022 și până astăzi, milioane de ucraineni au fost nevoiți să își părăsească casele, lăsând în urmă vieți, vise și amintiri. Printre acești se numără și familia Diachok, a cărei poveste este o mărturie a rezistenței umane, a speranței și a sacrificiului în fața unei tragedii care părea fără sfârșit.

În anul 2014, când Crimeea a fost anexată, familia Diachok a fost nevoită să fugă din calea pericolului, găsindu-și refugiu în regiune Herson. Acolo, au încercat să își construiască o viață nouă, să lase în urmă frica și incertitudinea. Însă, în 2022, războiul a ajuns și la ei – regiune Hersonului a fost dintre primele zone atacate și bombardate de forțele ruse. Focurile de armă și exploziile au devenit parte din realitatea lor zilnică, iar supraviețuirea era tot mai dificilă.

În haosul general, au reușit cu greu să ajungă langa Kiev. Aici, li s-a oferit o jumătate de casă în care condițiile din cauza bombardamentelor erau precare – fără apă, fără electricitate, fără hrană suficientă. Totuși, speranța nu i-a părăsit. În mijlocul disperării, au aflat despre un „culoar verde” care le-ar fi putut asigura un drum spre siguranță. Cu inima grea, dar hotărâți să își salveze viitorul, au fugit spre România, ajungând la începutul anului 2023.

În România, au căutat orașe unde să poată munci pentru a-și reconstrui viața. Prima oprire a fost Piteștiul, dar, în cele din urmă, s-au stabilit în București. Aici, la Romexpo, au fost primiți cu brațele deschise și ghidați către Asociația AIDRom, unde au găsit sprijin real de la întreaga echipă.

Întreaga familie formată dintr-o mamă puternică, un tată curajos, două fete și un băiat dornici să învețe și să își creeze un nou orizont și viitor, a primit alimente și sprijin material, dar și consiliere emoțională și spirituală datorită proiectului „Integrarea refugiaților din Ucraina în România”, derulat de AIDRom cu sprijinul financiar al Brot für die Welt. După cum povestesc chiar ei, trauma războiului îi urmărea: vise neliniștite, coșmaruri cu bombardamente și zile de foamete îi bântuiau în continuare, iar ședințele de consiliere primite de la echipa AIDRom au devenit o punte spre vindecare.

Cu timpul și cu sprijinul AIDRom, familia Diachok, la fel ca alte sute de familii care au primit ajutor prin proiectele derulate de AIDRom, a început să își recapete speranța. Fetele și băiatul au putut visa din nou la un viitor, departe de zgomotul războiului. În mijlocul suferinței, au găsit căldură, înțelegere și, mai presus de toate, o nouă „familie” și șansa la o viață mai bună.

Moșii de iarnă 2025. Obiceiuri importante de Sâmbăta Morților. Ce alimente trebuie să împarți pe 22 februarie

Preotul Gabriel Cazacu, de la Mănăstirea Cașin din București, coordonatorul Departamentului pentru Relații Intercreștine și Interreligioase AIDRom,  a discutat cu reporterul Digi24 despre obiceiurile importante de Moșii de iarnă. Vă invităm să parcurgeți materialul semnat de  Camelia Sinca  preluat de pe site-ul Digi24.

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților este o rânduială a bisericii creștine în care se face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Potrivit ritualului, în această zi, în biserică, se oficiază Sfânta Liturghie și slujba Parastasului. Moșii de iarnă 2025 sunt trecuți în calendarul ortodox pe 22 februarie. Data de prăznuire este diferită în fiecare an, deoarece se stabilește în funcție de sărbătoarea Învierii Domnului. Sâmbăta Morților este înainte de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cunoscută și sub numele de Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui.

Moșii de iarnă 2025

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, sărbătoare denumită și Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților. Duminica următoare, pe 3 martie 2025, se face pomenirea de Înfricoșata Judecată și a Doua venire a lui Iisus Hristos. “Biserica Ortodoxă, în dată de 22 februarie 2025, face pomenire celor trecuți în veșnicie. Este ziua “moșilor de iarnă”, așa cum mai este cunoscută în popor. În această zi, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Sfânta Liturghie și slujbe speciale de pomenire a celor care au trecut la cele veșnice. Slujba în care se pomenesc cei adormiți întru Domnul poartă numele de Parastas. Parastasele sunt ierurgii speciale ale Bisericii, la care credincioșii aduc colivă, ce simbolizează trupul mortului, colivă făcută din boabe de grâu. Să nu uităm că, bobul de grâu, așa cum spune Mântuitorul Iisus Hristos, este simbol al Învierii – dacă nu este îngropat în pământ și nu putrezește, acesta nu rodește, “nu inviaza spre o rodire multiplă” (cf. Ioan 12, 24). Parastasul este slujba prin care preotul și creștinii se roagă pentru cei trecuți la viață veșnică, aducând înaintea lui Dumnezeu cereri pentru că El să le ierte păcatele și astfel sufletele celor adormiți să aibă parte de mântuire.

Biserica a consacrat ziua de sâmbătă pentru pomenirea morților

Sâmbătă e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, că să elibereze din el pe toți drepții adormiți”, a declarat pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin din București.

Din 23 februarie se lasă sec de carne

Înainte cu o săptămână de intrarea în postul Paștelui, în Săptămâna Albă se lasă sec de carne, mai exact, pe 23 februarie 2025 se mănâncă pentru ultima dată, până la sărbătoarea de Paște, alimente pe bază de carne. În schimb, în această săptămână este permis să se mânânce alimente dulci pe bază de lapte, ouă, brânză.

Obiceiuri și tradiții de Moșii de iarnă

Conform tradiției creștin ortodoxe, ziua de Sâmbăta Morților se cinstește prin slujba Sfânta Liturghie și, ulterior, se oficiază și parastasul. Acolo sunt sfințite alimente, care ulterior sunt oferite de pomană persoanelor cunoscute, dar și celor nevoiașe. Potrivit scrierilor vechi, de Moșii de iarnă, sufletele morților coboară pe pământ și se hrănesc cu aburii de la mâncarea gătită și împărțită, astfel că, printre alimentele oferite de pomană, trebuie să fie și un preparat fierbinte. De Moșii de iarnă se impart piftii. Ziua se mai numește în popor și Sâmbăta Piftiilor. A doua zi, pe 23 februarie, este și Lăsata secului de carne, iar de acum, creștinii care țin postul Paștelui nu mai pot consuma preparate din carne. Potrivit tradițiilor creștine, odată cu Lăsatul secului de carne, nu ar trebui să se mai facă nunți. Această interdicție ar trebui să fie valabilă până la Duminica Tomei/Duminica Tomii (Sfântul Apostul Toma) a doua duminică după Paște, 27 aprilie 2025.

Ce este bine să împarți de Sâmbăta Morților în februarie

Se spune despre pomana oferită în ziua Moșilor de iarnă că este un dar pentru sufletele celor plecați dintre noi, pe care aceștia îl primesc prin intermediul celor vii. Gestul este considerat o manifestare a iubirii și recunoștinței față de cei dragi, dar și o modalitate prin care ne putem asigura liniștea sufletească. Potrivit tradiției, fiecare pachet de pomană este bine să conțină colivă, colaci din pâine, mâncare gătită, piftie, carne, mere sau alte fructe, vin și lumânări. În unele zone ale țării, din pachete nu lisesc preparate precum: plăcinta cu brânza, orez cu lapte sau sarmale. În zona Munteniei, alături de mâncare, oamenii dau de pomană copiilor și un bănuț. Se spune că, atât cel care oferă, cât și cel care primește, va avea parte de noroc și spor în tot ceea ce va face. Conform tradiției, alimentele împărțite de Moșii de iarnă simbolizează astfel: învierea și viața veșnică (coliva), simbolul sângelui lui Hristos (vinul roșu), continuitatea vieții (colacii din pâine), lumina și călăuzirea sufletelor către Dumnezeu (lumânările aprinse). Se obișnuiește ca toate alimentele de pomană să fie oferite în vase noi, farfurii sau cratițe, dar și cu tacâmuri noi, astfel încât persoanele care le primesc să le poată folosi mai departe.

Ce nu se face în Sâmbăta Morților

Este o zi dedicată odihnei și liniștii, astfel că, de Moșii de iarnă nu se fac treburi grele în gospodărie ori pe camp. Nu este recomandat să se spele haine ori să se facă curățenie în case. Nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să umbrești importanța sărbătorii. Potrivit tradiției, nu trebuie să refuzi să dai de pomană niciunui om care îți apare în cale. De Sâmbăta Morților nu se impart de pomană lucruri vechi sau stricate.

Când mai sunt pomeniți Moșii în calendarul bisericesc

Cuvântul “moși” provine de la strămoși și se referă la persoanele care nu mai sunt printre noi și pentru care se organizează slujbe în biserică și se fac pomeni. Din zilele în care prăznuiesc moșii amintim: Moșii de primăvară – de Măcinici; Moșii de vară – sâmbăta dinaintea Rusaliilor; Moșii de toamnă – la sfârșitul lui octombrie – prima săptămână din noiembrie; Moșii de iarnă – sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne.

Din data de 24 februarie, în calendarul bisericesc începe perioada Triodului, numită si perioada prepascală

Triodul precede perioada Penticostarului, cele opt săptămâni de la Paști până la Rusalii și urmează perioadei celei mai lungi, a Octoihului. Este un interval de timp pentru pregatire, de pocăință pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători creștine, Învierea Domnului, potrivit crestin ortodox. Pe 24 februarie este menționată în calendar, cu cruce neagră, Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Three Years of Crisis: ACT Alliance’s Commitment to Supporting Ukrainian Refugees

Pe 24 februarie 2022, viețile a milioane de ucraineni s-au schimbat pentru totdeauna. Războiul din Ucraina a declanșat una dintre cele mai mari crize ale refugiaților de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu aproape 7 milioane de refugiați ucraineni înregistrați la nivel global. Familiile au fost despărțite, casele au fost distruse și comunități întregi au fost dezrădăcinate, lăsând milioane de oameni în căutarea siguranței și stabilității.

Un răspuns global ancorat în compasiune

De la debutul crizei, membrii ACT Alliance s-au aflat în prima linie a răspunsului umanitar, oferind sprijin vital pentru 532 389 de refugiați și persoane strămutate ucrainene, ușurând suferințe inimaginabile. Trei ani mai târziu, conflictul continuă, iar criza umanitară se adâncește. Cu toate acestea, angajamentul ACT Alliance (Action by Churches Together) rămâne ferm. Ghidată de valorile sale religioase, ACT Alliance este dedicată furnizării unui răspuns ecumenic eficient – salvarea de vieți, susținerea demnității și consolidarea rezistenței.

Putere pentru comunități: Un efort de colaborare

Colaborarea strânsă cu organizațiile locale a fost esențială pentru răspuns, asigurându-se că eforturile rămân ancorate în realitate și, în același timp, permițând comunităților să își conducă propria recuperare. Cu sprijinul a peste 100 de organizații locale, biserici și grupuri comunitare, ei șase membri ai Apelului pentru Ucraina—AIDRom, Church World Service, Christian Aid, Swiss Church Aid (HEKS/EPER), Hungarian Interchurch Aid, and the Lutheran World Federation—au oferit asistență în 88 de locații din șase țări: Ucraina, Polonia, Ungaria, România, Moldova și Slovacia. Prin inițiativa comună ACT ALLIANCE ÎN UCRAINA: PUTERE PENTRU COMUNITĂȚI. 3 ANI DE AJUTOR, membrii ACT Alliance u contribuit la reconstruirea vieților, oferind hrană, adăpost, asistență medicală și sprijin psihosocial celor aflați în nevoie. Dincolo de ajutorul umanitar direct, aceste eforturi s-au extins la acțiuni de advocacy la nivel local, regional și internațional, asigurând un sprijin continuu pentru cei afectați de criză. ACT Alliance este profund recunoscătoare membrilor săi, care continuă să își investească competențele, personalul, resursele și timpul în slujba umanității. Acest răspuns colectiv a demonstrat puterea colaborării și a acțiunilor bazate pe credință, dovedind că, chiar și în cele mai întunecate momente, solidaritatea și compasiunea pot deschide calea spre recuperare și speranță. Pe măsură ce criza persistă, ACT Alliance și partenerii săi rămân angajați să fie alături de refugiații și persoanele strămutate din Ucraina, să le susțină drepturile și să se asigure că nimeni nu este lăsat în urmă.

Rolul AIDRom în răspunsul umanitar

În calitate de membru activ al ACT Alliance, AIDRom a avut un rol esențial în furnizarea de ajutor crucial în România. De la furnizarea de sprijin de urgență la punctele de trecere a frontierei până la facilitarea programelor de integrare pe termen lung, AIDRom a ajutat mii de refugiați ucraineni să-și găsească siguranța, să-și recapete demnitatea și să-și construiască un viitor în noile lor comunități.

Descoperiți modul în care membrii ACT au sprijinit ucrainenii afectați de război în ultimii trei ani citind broșura ACT ALLIANCE ÎN UCRAINA: PUTERE PENTRU COMUNITĂȚI. 3 ANI DE AJUTOR.

Antena 3 la AIDRom: Povești despre Speranță și Integrare

Aproape de împlinirea a trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, echipa Antena 3 a fost alături de noi la sediul AIDRom din strada Locotenent Ionescu Baican, București, pentru a documenta câteva povești pline de emoție ale ucrainenilor nevoiți să fugă din calea conflictului.

Miercuri, 19 februarie, și joi, 20 februarie, reporterii au surprins momente autentice din viața refugiaților ucraineni care, cu ajutorul echipei AIDRom învață limba română și își exersează vocabularul, participă la workshopuri de art-terapie, unde emoțiile prind contur prin culori și forme, și primesc consiliere pe tematici de interes, fiind sprijiniți prin proiectul „Integrarea refugiaților din Ucraina în România”, derulat de AIDRom cu sprijinul financiar al Brot für die Welt.

Interviurile realizate cu lectorul de limba română, Cătălina Popescu, și cu managerul de proiect, Cătălina Niculescu, au oferit o perspectivă clară asupra eforturilor de integrare și sprijin pe care le oferim zi de zi, de 3 ani.

Reportajele realizate aduc în prim-plan povești de viață, curaj și determinare. Mulțumim echipei Antena 3 pentru implicare și pentru că a aduce în atenția publicului realitatea refugiaților din România și eforturile pe care echipa AIDRom le depune pentru a oferi sprijinul necesar celor care au nevoie