COMUNICAT DE PRESĂ
Apel – Rezidențe artistice privind migrația și contribuția pozitivă a migratiei la comunitatea locală
– termen limită 28 mai 2021
În cadrul proiectului CLARINET, Asociația Novapolis împreună cu Primăria Municipiului Constanța oferă posibilitatea creatorilor și artiștilor din România de a participa la un program de rezidență artistică cu o durată de 10 zile în perioada iunie-august 2021, în Constanta, la malul Mării Negre.
Artiștii vor lucra pe tema migrației și a dialogului intercultural, având oportunitatea de a interacționa cu comunitatea locală, autorități, organizații neguvernamentale, imigranți și alți actori relevanți în vederea realizării unor creații artistice, ce vor fi folosite ca și elemente creative pentru campaniile de comunicare derulate de autoritățile locale menite să evidențieze contribuția pozitivă a migranților în cadrul comunităților gazdă în care se desfășoară proiectul CLARINET. Participanții selectați vor explora realitatea de zi cu zi a comunității locale, vor cerceta și analiza situațiile critice, experiențele, poveștile și percepțiile localnicilor, coabitarea cu noii locuitori, și vor încerca să aducă o nouă interpretare a ceea ce înseamnă contribuția pozitivă a migranților la comunitatea gazdă, respectiv municipiul Constanța și regiunea Dobrogei, prin viziunea lor artistică. Pe perioada șederii în comunitatea locală, cei doi artiști vor realiza o creație artistică originală, ce va fi prezentată publicului.
Apelul este deschis pentru creatorii/artiștii din România, incluzând toate categoriile/domeniile artistice: arte vizuale, muzică, fotografie, video, teatru, spectacol, design, arte plastice etc.. Fiecare candidat participă individual. Nu sunt premise grupurile de artiști. Participarea este gratuită.
Pentru creatorii/artiștii selectați, promotorii vor acoperi următoarele sume (pe baza de decont): cheltuieli de deplasare si transport local, dacă este necesar – în limita a 150 € per artist, cheltuieli cu servirea mesei – în limita a 200 € per artist; cazare, dacă este necesar – în limita a 500 € per artist; o sumă de 500€ (onorariu brut) pentru fiecare artist, care va fi acordată la final, îndată ce artiștii și-au finalizat lucrările și au trimis toate documentele financiare solicitate semnate și costuri de producție în cuantum de 600€ per artist pentru realizarea lucrărilor finale.
Pentru înscriere, trimiteți următoarele documente la adresa de email: asociatianovapolis@gmail.com:
formularul de înscriere ce poate fi descărcat aici (https://www.novapolis.ro/wp-content/uploads/2021/05/Formular-inscriere_CLARINET-Rezidenta-artistica.docx); o scrisoare motivațională care să cuprindă maxim 3000 de caractere, inclusiv spațiile; curriculum vitae; portfoliul artistic trimis în format pdf, prin Wetransfer sau link Dropbox (pentru video, vă rugăm să trimiteți link-uri de Vimeo sau YouTube).
Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 28 mai 2021.
Pentru mai multe detalii si informații vă rugăm accesați Apelul complet disponibil la https://www.novapolis.ro/wp-content/uploads/2021/05/APEL-CLARINET-Rezidenta-artistica.pdf si Criteriile Rezidentei artistice CLARINET disponibil la https://www.novapolis.ro/wp-content/uploads/2021/05/Criterii_CLARINET_Rezidenta-artistica.pdf