T. C. Niciun comentariu

Conferința de încheiere a celei de a II-a etape a proiectului „Integrarea străinilor cu ședere legală în România – INTEG-RO”: rezultate foarte bune pentru aproape 400 de beneficiari datorită experienței și profesionalismului celor implicați în proiect

 

 

Specialiști în lucrul cu persoane vulnerabile, beneficiarii unei forme de protecție în România și resortisanți țări terțe, reprezentând organizații din sectoarele public și non-profit, au participat joi, 15 septembrie, la Iași, la conferința de închidere a etapei a II-a  a proiectului „Integrarea străinilor cu ședere legală în România – INTEG-RO”, organizată de Asociația Ecumenica a Bisericilor din România – AIDRom.

 

Desfășurat în perioada septembrie 2021 – septembrie 2022 și finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul pentru Azil, Migrațiune și Integrare (Nr. Ref. FAMI 20.02.01.02 (03) proiectul a conturat eforturile echipei AIDRom, în parteneriat cu Fundația ICAR, de a fi, la nivelul Regiunii 3, „interfața între migranți și autorități”, contribuind la ajutarea și integrarea migraților de orice fel.

 

 

În cadrul evenimentului, s-a punctat faptul că cifrele proiectului, care urmărește integrarea socială, în societatea românească, a beneficiarilor  unei  forme de protecție (BPI) și a străinilor cu ședere legală în Romania (RTT),  aflați în Regiunea 3 (județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași), sunt mult mai mari decât în anii precedenți. Astfel, un număr aproximativ de 400 de persoane cu ședere legală în România și 11 beneficiari ai unei forme de protecție au beneficiat de măsuri de integrare în societatea românească și de asistență materială și sprijin social prin Centrul Regional de Integrare Iași. Totodată au fost create rețele de colaborare cu instituții și organizații locale  și regionale (Rădăuți / Iași), rețele de voluntari și de mediatori interculturali. După cum remarca Dana Gravril, coordonatoarea proiectului, această închidere de etapă marchează o etapă dintr-o lungă activitate, „proiectul derulându-se neîntrerupt, cu ajutorul colegilor din teren din Iași, din Rădăuți, care nu se opresc deloc”.

 

 

Experiența acumulată de AIDRom în domeniul migrației, încă de la înființare, din 1991, a făcut posibilă implicarea, cu rezultate foarte bune, încă din prima zi și în criza refugiaților ucraineni. „Rețeaua construită în 30 de ani a funcționat pe loc, iar răspunsul la situația apărută din cauza războiului nemilos a fost imediat și eficient”, a spus Elena Timofticiuc, secretar executiv AIDRom în deschiderea evenimentului. Aceasta a adăugată faptul că „la început, am acționat pe urgență, acum pe integrare, iar după 200 de zile, voluntarii și reprezentanții AIDRom continuă și vor continua să-i susțină pe cei aflați în nevoie, pentru că suntem aici să ajutăm”. Doamna Elena Timofticiuc a arătat și importanța bunei colaborări cu instituțiile statului: „unii fără alții nu putem avea rezultate concrete și de aceea mulțumesc pentru sprijin și colaborarea foarte bună instituțiilor statului care s-au implicat”.

 

 

Reprezentantul Primăriei Municipiului Iași, doamna Adina Stoleru , a punctat de asemenea, importanța unor parteneri cu experiență pentru astfel de proiecte: „apreciem ce realizați prin ceea ce faceți la AidRom și Fundația ICAR căci pentru noi este foarte important să avem parteneri cu experiență, profesioniști”.

 

 

Ionuț Lucian Zota, Manager local, Centrul Regional de Integrare Iași, a arătat că, „dincolo de indicatorii extrem de importanți urmăriți de proiect, evaluarea impactului înseamnă de fapt modul în care beneficiarii se integrează, rămân și se alătură echipelor, oferind ajutor la rândul lor pentru semenii lor. AIDRom a angajat dintre beneficiarii programelor derulate mediatori care au trecut prin aceeași situație, iar acum pot ajuta și ei”.

 

 

Discuțiile din timpul evenimentului au pus accentul pe provocările întâmpinate în procesul de integrare a străinilor cu ședere legală în România, iar dialogul activ dintre participanții la eveniment a arătat importanța unor astfel de proiecte, aducând în prim-plan nevoia de a lucra împreună, cu parteneri profesioniști, cu experiență, care știu cum să ofere sprijin adecvat acelor oameni care au nevoie să se simtă în siguranță.

 

La eveniment au participat reprezentați ai Agenției Naționale împotriva Traficului de persoane (ANITP), ai Primăriei Municipiului Iași (PMI), ai Fundației ICAR (aplicantul principal pe proiect), ai Consiliului Național Român pentru Refugiați (CNRR), ai Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, sucursala Iași (SCLRB Iași), ai Uniunii Ucrainenilor din România, sucursala Iași (UUR Iași), ai Ligii Culturale și Islamice și ai Radio România Iași.

 

 

 

 

Proiectul va continua cu cea de a III-a etapă, care se va derula în perioada septembrie 2022 – decembrie 2022.

 

Le mulțumim tuturor participanților pentru intervențiile avute și exemplele oferite, precum și echipei AIDRom care a susținut organizarea evenimentului.