Conferința AIDRom „Provocări viitoare și soluții pentru situația umanitară generată de războiul din Ucraina” arată că:
Suportul acordat refugiaților din Ucraina trebuie să se schimbe odată cu evoluția situației și cu schimbarea nevoilor acestora
București, 12 decembrie 2022. Conferința „Provocări viitoare și soluții pentru situația umanitară generată de războiul din Ucraina”, organizată vineri, 09 decembrie 2022, de AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, în anticiparea Zilei internaționale a Migraților, marcată de ONU pe 18 decembrie, a creat un spațiu de dialog între autorități și societatea civilă, în vederea anticipării provocărilor viitoare în ceea ce privește protecția și incluziunea refugiaților din Ucraina.
Evoluția conflictului și vremea nefavorabilă tind să accentueze dimensiunea crizei umanitare, generând un aflux crescut de refugiați de la o zi la alta. Cele mai recente date indică faptul că zilnic, peste 9.000 de ucraineni intră în România. Astfel, participanții la Conferința, inclusă în cadrul programului „AIDRom – Răspuns de urgență pentru comunitățile afectate de conflictul din Ucraina”, finanțat de ACT Alliance, au punctat și necesitatea de a menține o pregătire adecvată pentru noi valuri de refugiați.
În deschiderea conferinței, Elena Timofticiuc, Secretar Executiv AIDRom, a subliniat nevoia stringentă a unei comunicări eficiente și a cooperării între societatea civilă și autorități, pentru a asigura integrarea celor care s-au stabilit deja și suport pentru noii veniți, amintind că „de la începutul războiului, AIDRom a ajutat peste 30.000 de refugiați ucraineni, colaborând cu instituțiile statului și cu alte ONG-uri. Iar cooperarea viitoare este esențială pentru o bună gestionare și integrare a refugiaților și pentru acomodarea noilor veniți în perioada următoare”.
În cadrul evenimentului, ambasadorul Ucrainei la București, Excelența Sa, domnul Ihor Prokopchuk, a amintit faptul că evenimentul coincide cu cea de a 289-a zi de război, în care ucraineni luptă și își apără țara, având solidaritate și suport din partea țărilor democratice, inclusiv din partea României. Excelența Sa a mulțumit organizațiilor prezente pentru implicarea instituțională și personală în acordarea de ajutor, adăpost și susținere ucrainenilor, în special femeilor cu copii, care au fost nevoite să fugă din calea războiului, menționând faptul că susținerea viitoare trebuie să fie axată pe două componente majore: ajutorul acordat oamenilor care continuă să stea în Ucraina, cât și celor care vin în țara noastră și în alte țări, mai ales în perioada de iarnă când temperaturile scad foarte mult, iar situația energetică actuală, cu pene de curent majore, nu permite încălzirea.
Cătălina Cătuți, Manager de Proiect AIDRom a precizat că, în cadrul conferinței, „participanții au dezbătut teme de interes pentru problematica crizei refugiaților din Ucraina precum: răspunsul autorităților și al societății civile, provocările întâmpinate și cele viitoare, nevoile concrete ale refugiaților stabiliți în țara noastră și cum se poate face cât mai bine integrarea adulților și a copiilor, fiecare având nevoi specifice. Cu certitudine, discuțiile avute trebuie să continue pentru a găsi cele mai bune soluții la probleme concrete cu care cei care oferă ajutor refugiaților ucraineni se confruntă în munca lor de zi de zi”.
La conferință au participat reprezentanții Ambasadei Ucrainei la București, ai Comisiei Europene, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai DSU, ai Ministerului Educației, ai Ministerului Sănătății, ai AIDRom, ai UNHCR, ai Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, ai ANOFM, ai ANPDCA, ai ANTIP, ai ANPDP, ai DGASPC S4, ai DGASPC S1, ai ACT Alliance, ai UNICEF, ai CNRR, ai SNCRR S5, ai Crucii Roșii Sector 5, ai Asociației Salvați Copii, ai Asociației ANID, ai Asociației Habitat for Humanity, precum și refugiați ucraineni care au împărtășit din poveștile lor și au arătat nevoile curente ale celor aflați în această situație.
Domnul Simon Chambers, Director de Comunicare al ACT Alliance, a transmis participanților un mesaj înregistrat din Toronto, menționând că: „vedem situația schimbându-se rapid. La fel și nevoile. Suportul acordat trebuie și el să se schimbe, iar speranța mea este că toți participanții la această conferință vor continua să ajute, colaborând, dezvoltând parteneriate împreună, fiind receptivi și inovativi în abordare, punând mereu nevoile refugiaților mai presus de orice. Cu toții trebuie să ne amintim în fiecare clipă că refugiații sunt oameni care au văzut cum viața lor se năruie, fără ca ei să fi avut vreo vină. Au nevoie de ajutor ca să își reconstruiască viața, să se simtă în siguranță, în locuri în care sunt bine-veniți și unde se pot integra în societate”.
De la începutul războiului din Ucraina, AIDRom și ACT Alliance au asigurat suport pentru peste 30.000 de refugiați, oferind consultanță juridică și pentru integrare socială, ajutor în accesarea pieței muncii, ajutor material și asistență pentru achiziționarea produselor alimentare, a produselor de igienă și a consultațiilor medicale de specialitate. De asemenea, în cadrul programului se acordă ajutor financiar pentru achiziționarea de medicamente și dispozitive medicale, precum și ajutoare financiare pentru închirierea locuințelor. Totodată, copiii ucraineni beneficiază de ajutoare financiare pentru cursuri școlare, pentru încadrarea în programele creșelor și ale grădinițelor, precum și pentru achiziționarea de provizii. Refugiații din Ucraina sunt ajutați și cu psihoterapie și servicii de consiliere psihologică.
Mulțumim tuturor invitaților pentru participarea activă la discuții, precum și echipei AIDRom implicată în organizarea conferinței.
Reflectarea în presă a evenimentului: AICI