Membrii ACT Alliance răspund nevoilor urgente după cutremurele din Turcia și Siria
Membrii ACT Alliance au început să răspundă nevoilor umanitare la scurt timp după cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a avut loc la primele ore ale zilei de 6 februarie, lângă granița dintre Turcia și Siria. Pe lângă zecile de replici, un al doilea cutremur major, cu magnitudinea de 7,5, a afectat aceeași regiune la doar 9 ore distanță. Peste 2.300 de persoane au murit și alte mii au fost rănite, iar bilanțul tragediei crește pe măsură ce se lucrează pentru salvarea supraviețuitorilor.
Pe măsură ce amploarea dezastrului continuă să fie descoperită, membrii ACT Alliance asamblează propriile echipe de personal, efectuează evaluări rapide ale nevoilor și lucrează deja pentru a furniza provizii care pot salva viețile persoanelor afectate.
Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei și a Întregului Orient – Departamentul pentru Relații Ecumenice și Dezvoltare (GOPA-DERD), membru al ACT Alliance, oferă hrană, materiale textile pentru sezonul rece (pături și saltele), precum și asistență medicală în comunitățile afectate din Alep, Hama, Latakia.
Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu, de asemenea membru al ACT Alliance, a făcut public, în declarația sa din 6 februarie 2023, că „ (…) toate Bisericile din Orientul Mijlociu și-au pus resursele la dispoziția persoanelor afectate și strămutate din cauza cutremurului, încă din primele momente ale dezastrul (…)” și că „Bisericile din Orientul Mijlociu, care își susțin mereu poporul, nu vor precupeți nici un efort pentru a face tot ce le stă în putință pentru a alina durerea celor afectați”.
Și alți membri ai ACT Alliance sunt implicați în aceste momente în programe de reacție rapidă prin care să furnizeze materiale pentru sezonul rece, ambulanțe și alte provizii necesare în zonele afectate, pe măsură ce amploarea dezastrului și dimensiunile nevoilor celor afectați devine cunoscută.
Membrii ACT Alliance vor continua să reacționeze cu sprijin pentru cei afectați de dezastru. Pentru a sprijini activitatea ACT Alliance, vă rugăm să îi contactați pe Niall O’Rourke, responsabil cu acțiunile umanitare, și pe George Majaj, consilier pentru programe umanitare în regiunea MENA.
Articol preluat, tradus și adaptat în limba română de pe site-ul ACT Alliance.