T. C. Niciun comentariu

Elevii de liceu din Rădăuți au învățat de la migranți despre fenomenul imigrării  și despre comunitățile solidare și incluzive

„Activitatea la care am avut plăcerea să particip m-a ajutat să realizez anumite lucruri. Am avut parte de o experiență deosebită, fiind impresionată de poveștile și trăirile imigranților. Le-am simțit curajul, frica și optimismul, și sper că ONG-urile vor continua să-i susțină și să-i ajute în dezvoltarea și adaptarea lor în țara noastră”, a spus Ana Marciuc, elevă participantă la evenimentul pe tema migrației, organizat de AIDRom, în data de 7 martie 2023 , la Colegiul National Eudoxiu Hurmuzachi, Rădăuți.

Evenimentul public de informare, de tip infotainment, la care au participat 46 elevi de liceu, profesori de la Colegiul, migranti din Afganistan, Egipt și Ucraina, părintele Ilie Sfirniciuc, doamna Mihaela Breaban și reprezentanți ai AIDRom, face parte dintr-o serie de manifestări organizate în cadrul proiectului „EoM – Comunități solidare și incluzive pentru imigranți în România”, derulat de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, în parteneriat cu Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, cu Instituția Prefectului Județului Caraș-Severin cu Instituția Prefectului Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România.

Participanții au avut oportunitatea de a afla noi informații, cu ajutorul cărora să înțeleagă și să accepte fenomenul migrației. Evenimentul a fost deschis de intervenția lui Ionuț Zota, care a oferit detalii despre acțiunile AIDRom, accentuând aspectele specifice ale proiectului „EoM – Comunități solidare și incluzive pentru imigranți în România”.

Bianca Marginean și Mihaela Breaban au prezentat concepte generale despre migratie și au punctat dificultățile pe care un migrant le are atunci când ajunge într-o nouă țară și cum pot fi ei ajutați.

Focusul principal al evenimentului a fost însă un dialog deschis între invitații migranți, care și-au spus povestea, și elevii care au fost foarte curioși și doritori să afle cat timp le-a luat să învețe limba română, să se acomodezi aici, ce constrângeri au avut în țara lor și ce i-a determinat să plece?

Succesul evenimentului a făcut ca la final participanții să ne împărtășească opinii precum:

Vă spun că am fost foarte fericit că am avut oportunitate să fiu acolo să vorbesc despre călătoria pe care am avut-o din țara mea de origine până aici. Mi-a plăcut că elevi au fost deschiși și întrebările pe care le-au pus au fost utile ca să înțeleagă mai bine prin ce trece un migrant. Mă bucur că ei au vrut să știe multe lucruri despre migranți, refugiați care vin în România”, Aqazada sayed Jawad refugiat din Afganistan.

În urma activității la care am participat, desfășurată pe 7 martie 2023, am rămas plăcut impresionată de această Asociație și de faptul că ajută atât de mulți oameni. Faptul că și câțiva migranți  ne-au vorbit atât de frumos și cald despre ce se întâmplă cu cei care sunt imigranți, refugiați ori azilanți,  m-au făcut la rândul meu să zâmbesc și să cred că încă mai există speranță” a supus Alessia Lavric, elevă a Colegiului National Eudoxiu Hurmuzachi, Rădăuți.

Următorul eveniment de acest tip va avea loc la București, în data de 15 martie 2023 la Facultatea de Geografie a Universității din București.

Programul este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021. Durata proiectului este de 24 de luni, acesta implementându-se în perioada aprilie 2021 – aprilie 2023. Scopul proiectului este de a promova implicarea activă, pluridimensională și multi-sectorială și a unei atitudini de acceptare, solidaritate și toleranță în protejarea drepturilor omului și a tratamentului egal al imigranților, în special solicitanți de azil și refugiați, prin conlucrarea atât la nivelul comunităților locale, cât și prin campanii de informare și conștientizare privind imigrația în rândul copiilor și tinerilor din unitățile de învățământ din comunitățile cu mai mulți migranți.