În ajunul Bobotezei preotul aduce harul lui Dumnezeu în casele noastre
Colegul nostru, Preotul Gabriel Cazacu, coordonatorul Departamentului pentru Relații Intercreștine și Interreligioase AIDRom, de la Mănăstirea Cașin din București, a explicat, la Antena 3 CNN, cât de important este să-l primim pe părinte să ne sfințească locuința la început de an.
„În Ajunul Bobotezei, împlinim această frumoasă tradiție creștină de a face vizite pastorale la locuințele dumneavoastră și de a binecuvânta casa cu Agheasma Mare. Aducem harul lui Dumnezeu, nu venim să vedem cât de curată este casa”.
Vă invităm să vizionați întreaga intervenție accesând acest video.