T. C. Niciun comentariu

Căutăm voluntari!

AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România caută voluntari pentru a susține activități din cadrul proiectului AIDRom – Răspuns de urgență pentru comunitățile afectate de conflictul din Ucraina, finanțat de ACT Alliance, o coaliție globală de peste 120 de organizații creștine care acționează împreună pentru dreptate, pace și dezvoltare durabilă.

Ca voluntar AIDRom vei avea ocazia să cunoști și să ajuți persoane din diferite culturi și contexte, să înveți lucruri noi și să îți dezvolți competențe și abilități utile pentru viitor.

Vei fi implicat în organizarea, implementarea și evaluarea unor activități culturale, recreative, educative și de consiliere pentru refugiați, în special pentru copii și adulți vulnerabili, care au nevoie de protecție și suport.

Detalii despre Ce oferim și care sunt Cerințele pe care trebuie să le îndeplinești – aici.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră de voluntari, te rugăm să ne trimiți o scrisoare de intenție, însoțită de un CV pe adresa de email: catalina(punct)catuti(at)AIDRom.ro. Te vom contacta în cel mai scurt timp posibil pentru a stabili un interviu.