T. C. Niciun comentariu

Sărbătorim Ziua Internațională a Femeii reflectând asupra istoriei și semnificației zilei de 8 Martie!

Echipa AIDRom din Timisoara vă invită să participați, pe 8 Martie, ora 11:00, la Centrul Multifuncțional AIDRom din Timișoara, pentru a sărbători incluziunea, egalitatea și puterea femeilor.

Echipa AIDRom din Timișoara și invitate din partea partenerilor, vor fi alături de 15 femei refugiate din Ucraina și alte beneficiare din Centrul de Tranzit de Urgență din Timișoara la o activitate specială în cadrul căreia vor fi abordate subiecte ce privesc progresele făcute în direcția egalității de gen, a drepturilor sociale și politice ale femeilor, și a drumului care încă mai trebuie parcurs.

Totodată, vom contribui la abilitarea femeilor, sărbătorind și frumusețea, sensibilitatea și puterea exprimării printr-un atelier în care, ghidate de pedagogul social și cu suportul unei colege interpret AIDRom, doamnele vor picta pe pânză, conturând siluete și flori cu ipsos. Iar în altă sesiune participantele vor vopsi și construi propriile rame. La finalul activităților, participantele vor primi flori și prăjituri.

Activitatea este inclusă în proiectul „Asistența refugiaților la centrul de tranzit Timișoara și sprijinirea refugiaților ucraineni” (UNHCR ROU-23141Y24M181571-0001, Output 1 și Output 2), finanțat de UNHCR.

Vă așteptăm la Centrul Multifuncțional AIDRom din Timișoara!