T. C. Niciun comentariu

Experiență muzicală de neuitat: Concertul violoncelului din 1663 la Ateneul Român

Unul dintre cele mai vechi violoncele din lume, construit la Milano în 1663, a concertat la Ateneul Român, iar iubitorii de muzică, beneficiari ai proiectului nostru, „Integrarea refugiaților din Ucraina în România”, derulat cu sprijinul KHK (Kirchen Helfen Kirchen), au avut șansa să fie în public! Această experiență deosebită la un eveniment minunat găzduit de Ateneul Român pe 10 aprilie, a fost posibilă datorită biletelor oferite gratuit de Ateneul Român și Filarmonica „George Enescu”. Această generozitate a permis unui număr de 40 de ucraineni să asiste la Concertul de pian și violoncel, susținut de violonistul Cristian Florea, care a interpretat pe violoncelul de Giovanni Battista Grancino, alături de pianistul Viniciu Moroianu, lucrări de Claude Debussy, Gabriel Fauré, Robert Schumann şi Serghei Rahmaninov.

Mulțumim, încă o dată Ateneului Român și Filarmonicii „George Enescu” pentru biletele gratuite oferite beneficiarilor noștri de proiect!

Sursa Foto: Daniel Bradea. Preluare de pe G4MEDIA.