Culori și miresme, artă și relaxare
În cadrul proiectului „Emergency humanitarian assistance to conflict-affected population in Romania”, implementat cu sprijinul OIM – Organizația Internațională pentru Migrație, 27 de beneficiari ucraineni au participat la sediul AIDRom din Iași, în 23 aprilie 2024, la o activitate pe cât de creativă, pe atât de recreativă și chiar distractivă. Sub îndrumarea artistului plastic Ionuț Palade, folosind câteva pensule, culori vesele și multă imaginație, aceștia au transformat niște simple tricouri în extraordinare piese vestimentare.
Iar pe 25 aprilie, de această dată la atelierul Flair Scent, alți 13 beneficiari s-au bucurat de o atmosferă relaxantă, marcată de parfumuri din plante și uleiuri esențiale, în care au învățat să manufactureze lumânări parfumate. Cu răbdare și cu ceară din soia, aceștia au realizat lumânări foarte frumoase, numai bune pentru cadourile de Paște.