T. C. Niciun comentariu

1000 de zile de război în Ucraina: Succesul răspunsului nostru s-a bazat pe un efort coordonat cu ONG-uri precum AIDRom, a căror flexibilitate și expertiză au fost esențiale în acoperirea zonelor critice și abilitarea refugiaților (Pablo Zapata, UNHCR)

În contextul în care lumea marchează 1.000 de zile de la izbucnirea războiului din Ucraina, domnul Pablo Zapata, Reprezentant al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în România, a împărtășit opiniile sale într-un interviu exclusiv cu echipa AIDRom. Reflectând asupra provocărilor imense cu care se confruntă persoanele strămutate de conflict și asupra eforturilor colective de a le oferi sprijin, domnul Zapata a subliniat rolul crucial al solidarității, rezilienței și cooperării internaționale în abordarea crizei umanitare actuale.

AIDRom: Care au fost principalele provocări cu care v-ați confruntat în primele zile ale crizei și cum au evoluat acestea de-a lungul timpului?

Pablo Zapata: La începutul crizei, principalul efort, privind retrospectiv, ceea ce încercam cu toții să facem, începând cu autoritățile, apoi societatea civilă, organizațiile internaționale ca a noastră și populația, era să ne asigurăm că nevoile de bază ale celor care soseau erau satisfăcute. Obiectivul era ca nimeni să nu doarmă fără un acoperiș și nimeni să nu se culce flămând. Așadar, au existat eforturi enorme atât pe partea administrativă, cât și pe partea de asistență umanitară, pe care eforturile noastre le reunesc.
Din partea noastră, am avut nevoie să ne dezvoltăm rapid. Acesta era un birou mic în Europa, ca și alte birouri UNHCR din regiune și a trebuit să ne extindem activitățile rapid, în ritmul sosirilor și împreună cu așteptările autorităților.
Contribuția noastră nu a fost doar una materială, ci un program compresiv, oferind asistență juridică și îndrumare, deschizând spațiile sigure Blue Dot pentru sprijinirea și protecția copiilor și familiilor, la frontiere, și o serie de servicii pentru protecția copilului, pentru a ne asigura că nu vor exista cazuri de trafic de persoane și așa mai departe. Dar rolul principal a fost acela de a înțelege cum se va dezvolta o situație de urgență pentru refugiați în lumea industrializată. UNHCR este mai obișnuit să lucreze în alte părți ale lumii, nu în Uniunea Europeană în ceea ce privește sosirile masive și răspunsul de urgență. A trebuit să ne adaptăm foarte mult pentru a ne asigura că suntem aici pentru a sprijini răspunsul național și pentru a contribui la ceea ce era deja în vigoare. Rolul nostru a fost, de asemenea, să împărtășim cunoștințele și experiențele noastre despre cum este să lucrezi cu refugiații, care este diferit de lucrul cu populația locală atunci când se confruntă cu o situație de urgență.
Perspectiva refugiaților, unghiul de vedere al refugiaților și specificul a ceea ce am învățat în atâția ani, servind refugiații, este ceea ce am adus în această situație, împreună cu programele pe care le-am menționat mai înainte.
Celălalt aspect pe care l-am adus, foarte provocator la acea vreme, a fost asigurarea unui răspuns coordonat din partea tuturor actorilor umanitari. Guvernul și-a creat foarte devreme propriile structuri de coordonare și acestea au fost foarte eficiente. A trebuit să le asociem și să creăm sinergii cu instituțiile guvernamentale pentru a oferi o asistență integrată comunității umanitare, al cărei interes pentru ajutor creștea constant. Eforturile noastre comune de coordonare au fost imense într-un context în care atât de multe organizații naționale și internaționale au decis să includă refugiații în programele lor de la o zi la alta, – aceasta a fost o provocare într-un moment în care a existat, de asemenea, atenția donatorilor față de această criză.
Împreună, a trebuit să ne asigurăm că ne dezvoltăm armonios și organic, într-un mod care să fie durabil. O caracteristică remarcabilă a acestei situații a refugiaților este faptul că România a fost prima țară care a planificat soluții pe termen mediu și lung, oferind în același timp un răspuns de urgență.

Acesta este motivul pentru care, foarte curând după apariția situației de urgență, am început să discutăm cu diferite ministere, cu cancelarii, cu prim-ministrul, cu ministrul afacerilor externe și cu alții despre politicile pe care guvernul intenționa să le pună în aplicare în sprijinul refugiaților care beneficiază de protecție temporară. Și aceasta este o altă particularitate a situației refugiaților din Ucraina, statutul juridic comun – statutul de protecție temporară – oferit de Uniunea Europeană. Toate aceste elemente reunite au făcut să fie un proces foarte complex, un proces în care nu trebuie să uităm că accentul a fost pus pe nevoile imediate ale persoanelor care soseau, unele dintre ele deja supraviețuitoare ale torturii și violenței sexuale, altele traumatizate de ceea ce vedeau în țara lor prin bombardamentele continue, copii traumatizați și așa mai departe.
Acesta a fost contextul din primele zile, dar pe măsură ce intrăm progresiv într-o situație mai previzibilă, numărul refugiaților se stabilizează. Când spunem stabilizat, nu trebuie să uităm că, până în prezent, încă mai sunt aproximativ 4.000 – 4.500 de refugiați care solicită protecție temporară, lunar, în România. Acesta este încă un număr mare, deoarece situația din Ucraina nu este ceea ce ar trebui să fie, oamenii încă simt un grad de nesiguranță și încă fug de invazia rusă.

AIDROM: Cum ajută proiectele sprijinite de UNHCR și implementate de AIDRom la integrarea ucrainenilor în partea de vest a țării?

Pablo Zapata: În primul rând, permiteți-mi să spun că AIDROM contribuie la una dintre cele mai relevante părți ale activității UNHCR și că a fost așa timp de mulți ani, cu mult înainte de urgența din Ucraina. Din prima zi, am știut că ne putem baza pe AIDROM, pe expertiza și capacitatea lor, pentru a ne extinde și a începe să acoperim domenii critice ale răspunsului pentru refugiați. Ar trebui să ne amintim, de asemenea, când cineva tinde să uite, că prima capacitate de înscriere a venit prin intermediul AIDROM, având în vedere flexibilitatea acesteia de a-și extinde operațiunile și de a începe înscrierea refugiaților. În cele din urmă, datorită activității ecumenice a AIDRom’, au facilitat găzduirea primului centru de înscriere, altul decât biroul AIDROM, în clădirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce a fost remarcabil.
Un alt domeniu în care ne-am bazat din ce în ce mai mult pe AIDROM a fost acoperirea nevoilor de protecție și a serviciilor de protecție, inclusiv acordarea unor ajutoare directe în partea de vest a țării. AIDROM ne-a ajutat să acoperim mai multe județe din partea de vest a țării, unde AIDROM și-a asumat aceste sarcini cu mult profesionalism, grijă și viziune pe termen lung, în ceea ce privește responsabilizarea oamenilor, mai degrabă decât să îi facă dependenți de asistență. Activitatea lor include mai multe programe legate de sprijinul psihosocial, nevoile de bază și un program specific de asistență în numerar gestionat de AIDROM, care necesită un nivel de complexitate pe care nu orice organizație este capabilă să îl abordeze. În general, și noi beneficiem foarte mult de cunoștințele, sfaturile și sprijinul AIDROM pentru UNHCR.

AIDRom: Ce preconizați pentru viitorul comunității ucrainene din România?

Pablo Zapata: Viitorul comunității ucrainene depinde cu adevărat de viitorul războiului din Ucraina Războiul nu a încetat în niciun fel, îl vedem în fiecare zi Cu doar câteva zile în urmă, am însoțit, împreună cu alți reprezentanți din regiune, Înaltul nostru Comisar Adjunct, în Ucraina, ajungând în zone apropiate de cele direct afectate Am fost la Kharkiv și în alte părți ale Ucrainei și puteți vedea acolo foarte, foarte clar că nu există nicio stabilizare Ucraina este încă în război Există încă oameni care sunt evacuați, precum cei pe care i-am văzut într-o facilitate de primire guvernamentală, care au fost evacuați în microbuze în timp ce vizitam, iar acest lucru se întâmplă în fiecare zi în această zonă Așadar, în aceste condiții, să vizualizăm viitorul sau ce urmează pentru refugiați este la fel de dificil pentru noi ca și pentru ei Sunt unii oameni care s-au întors Există persoane care încă ies din țară, deci situația este încă fluidă Sperăm, la fel ca și refugiații, să ne întoarcem cât mai curând posibil, de îndată ce condițiile o vor permite, în condiții de siguranță și într-un mod demn Trebuie să înțelegem că, în Ucraina, autoritățile depun o muncă enormă în încercarea de a oferi servicii, asistență persoanelor strămutate, astfel încât, dacă refugiații s-ar întoarce atât de brusc și masiv, acest lucru ar adăuga complexitate eforturilor pe care autoritățile le întreprind în prezent
În același timp, am văzut cifrele celui mai recent sondaj de intenție pe care UNHCR îl efectuează de două ori pe an, iar numărul refugiaților care își exprimă speranța de a se întoarce este extrem, foarte, foarte mare Cei care fac deja planuri de întoarcere în următoarele 12 luni și cei care ar dori să se întoarcă într-o zi reprezintă peste 70 % din refugiați Și aceasta este, de asemenea, o caracteristică comună în toate țările de frontieră Persoanele care locuiesc în țările de frontieră se așteaptă cu adevărat să se întoarcă cât mai curând posibil, dar avem aici oameni care vin din teritoriile ocupate, avem persoane care și-au pierdut casele, mijloacele de subzistență și este dificil pentru ei să prevadă întoarcerea Așadar, în timp ce sperăm la întoarcere, vom însoți refugiații în acest proces atunci când va veni momentul Între timp, continuăm să lucrăm zi de zi la incluziunea în România România, așa cum spun ei, este casa lor, până când se pot întoarce în Ucraina, și trebuie să ne asigurăm că aceștia nu sunt ani pierduți pentru refugiați, că dobândesc competențe și experiențe, că copiii își continuă educația astfel încât, atunci când se întorc în Ucraina, să poată fi sau să continue să fie o contribuție la țara lor Între timp, așa cum vedem în fiecare zi, ei sunt și vor continua să fie o contribuție la România.

AIDRom: Ce mesaj ați dori să transmiteți ucrainenilor care trăiesc în prezent în România și celor care sunt încă în Ucraina ?

Pablo Zapata: Este dificil să le spun ceva ucrainenilor care au rămas în Ucraina, este incertitudinea alertelor aeriene zilnice, incertitudinea – și tocmai am văzut acum două zile – atacurile aeriene masive asupra infrastructurii, dar și asupra civililor Unul dintre locurile în care mă aflam, în suburbiile Kharkivului, suferise un atac major, soldat cu moartea a patru persoane, cu șase zile înainte de sosirea noastră acolo Așadar, nu aș îndrăzni să transmit niciun mesaj ucrainenilor din Ucraina, în afară de exprimarea sprijinului pentru rezistența lor, pentru capacitatea lor enormă
Pentru refugiații din România, este de fapt un mesaj de speranță Va exista posibilitatea de a se întoarce, dar până atunci, faceți toate eforturile pentru a fi incluși în societatea românească Ucraina a ales o cale de aderare la Uniunea Europeană Aici există câteva practici, abilități, un cadru al Uniunii Europene, pe care le vor aduce la întoarcere și care vor ajuta Ucraina să avanseze în procesul lor de integrare în Uniunea Europeană, să profite la maximum de viața voastră Aceasta nu este, așa cum spuneam mai devreme, o paranteză Acest lucru trebuie trăit pe deplin și trebuie să dobândiți cât mai multe experiențe, cunoștințe și abilități pentru a vă întoarce într-o zi.