Prin umanitate, speranța renaște

În cadrul proiectului „Asistența refugiaților la centrul de tranzit Timișoara și sprijinirea cetățenilor veniți din Ucraina” (Output 1), derulat de AIDRom cu sprijinul UNHCR, săptămâna 3-7 februarie 2025 a fost marcată de momente simple, dar profunde, care au adus alinare, încredere și speranță celor aflați în așteptarea unui nou început.

Primii pași spre o nouă viață

În dimineața zilei de 3 februarie, trei copii mici au pășit în camera educațională, locul unde, pentru câteva ore, grijile și incertitudinile dispar. Cu creioane colorate în mâini, au desenat lumi pline de culoare, unde nimeni nu trebuie să fugă și nimeni nu trebuie să se teamă. Un simplu joc de „unește punctele” a devenit un exercițiu de răbdare și curaj, simbolic pentru drumul pe care fiecare dintre ei îl parcurge. Tot în această zi, psihologii AIDRom au organizat o sesiune de bun venit pentru trei minori neînsoțiți sosiți la Centrul de Tranzit în săptămâna anterioară. Zâmbetele lor timide au ascuns povești grele, dar au fost și semnul că sunt deschiși să primească ajutor. Au vorbit despre nevoile lor, despre ce au lăsat în urmă și despre visurile lor pentru viitor.

Pe 4 februarie, unul dintre acești tineri a decis că vrea să învețe limba engleză, un prim pas spre adaptare și autonomie. Cu fiecare cuvânt nou învățat, simțea că prinde din nou control asupra propriei vieți. În aceeași zi, un grup de copii mai mici a exersat atenția și concentrarea prin puzzle-uri, un mod simplu, dar eficient, de a construi răbdare și încredere în propriile capacități. După-amiaza, refugiații s-au adunat pentru o sesiune esențială: cum să previi bolile transmisibile. Doctorul AIDRom le-a explicat importanța igienei și a protecției împotriva infecțiilor, într-o comunitate în care fiecare ajutor contează. Cunoașterea înseamnă putere, iar în fața incertitudinii, aceste informații sunt un scut de protecție.

Ieșiri, descoperiri și momente de normalitate

Ziua de 5 februarie a adus o evadare din rutina centrului: o ieșire la mall în Timișoara. Patru refugiați, inclusiv cei trei minori neînsoțiți, s-au bucurat de câteva ore de normalitate. O felie de tort, o plimbare prin parc, câteva momente de râs – toate au devenit mai mult decât simple activități, au fost un pas către refacerea unui sentiment de apartenență.

Pe 6 februarie, camera educațională a devenit din nou un refugiu. Trei copii mici, însoțiți de mama lor, au venit să învețe lucruri noi: numerele, culorile, animalele. Totul prin repetiție, prin joacă, prin răbdare. În fiecare dimineață, unul dintre tinerii neînsoțiți revenea la cursul de engleză, nerăbdător să învețe. După lecție, copiii au participat la o sesiune de pictură relaxantă, un mod terapeutic de a exprima ceea ce cuvintele nu pot spune. Seara, zece refugiați au trăit o experiență culturală inedită: o călătorie muzicală la Filarmonica din Timișoara. Într-o sală plină de armonie, printre sunetele compozitorilor nordici, fiecare dintre ei și-a regăsit, pentru câteva ore, liniștea. Muzica, un limbaj universal, le-a amintit că frumusețea încă există în lume și că, indiferent unde se află, pot aparține unui loc prin emoție, prin artă, prin conexiune.

Miros de acasă și promisiunea unui viitor mai bun

Ultima zi a săptămânii, 7 februarie, a fost una specială. Dimineața a început cu o sesiune de gătit clătite, unde întreaga comunitate din centru s-a adunat pentru a învăța, pentru a râde, pentru a împărtăși povești. Mirosul de aluat copt a umplut bucătăria, aducând aminte de zilele liniștite de acasă. Un gest simplu, dar care a avut un impact imens. A fost o lecție de gătit, dar și o lecție de viață: că, indiferent unde te afli, poți găsi alinare în lucrurile mici, în gesturile prietenoase, în momentele împărtășite.

Săptămâna s-a încheiat cu gândul că, deși viitorul lor este încă nesigur, sprijinul oferit de AIDRom le-a adus refugiaților un strop de normalitate, un strop de speranță. Fiecare sesiune de educație, fiecare ieșire, fiecare moment de discuție și sprijin emoțional reprezintă o cărămidă pusă la temelia unei noi vieți. Într-o lume care le-a luat totul, aceste mici momente de umanitate sunt cele care îi ajută să meargă mai departe. Și, chiar dacă drumul este lung, fiecare zi care trece le amintește că nu sunt singuri. Într-un colț de lume, în Timișoara, există oameni care le întind o mână de ajutor, care îi ascultă și care cred în dreptul lor la un viitor mai bun.