T. C. Niciun comentariu

Părintele Michael Tița a fost numit vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor

 

Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor l-a numit în această funcție pe părintele Michael Tița, consilier patriarhal onorific. Noul vicar eparhial își preia atribuțiile începând de sâmbătă, 1 martie 2025. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, „vicarul eparhial are, în principal, atribuţii de protocol, reprezentare şi relaţii cu instituţii şi organizaţii care sprijină activităţile eparhiei. În acest sens, el activează ca delegat al chiriarhului” (art. 106, alin. 3).

Pe lângă o carieră deosebită începută ca diacon în 1988 și preot din 1991, Părintele Michael Tița deține titlul de doctor în teologie în anul 1993, la Universitatea din Durham, Marea Britanie și a des­fășurat o activitate deosebită în cadrul Admi­nistrației Patriarhale începând cu anul 1991.

Părintele Michael Tița este și vice-președinte AIDRom.

Credit foto: Ziarul Lumina

Echipa AIDRom îl felicită cu căldură pe Părintele Michael Tița pentru numirea sa în funcția de Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și îi transmite cele mai bune gânduri în noua sa misiune!