09:00 – 17:00

Luni pana Vineri

Strada Ilarie Chendi

09:00 – 17:00

Luni pana Vineri

Strada Ilarie Chendi

Campanii

Expozițiie itinerantă: „Străin am fost și m-ați primit”
Conceptul expoziției a fost dezvoltat ca o continuare a expoziției conduse de Biserica Luterană din România, ceea ce a contribuit la o mai bună înțelegere a fenomenului migrației, a beneficiilor acestuia pentru părțile implicate, cum ar fi și promovarea cunoașterii și înțelegerii reciproce.
De altfel, atât procesul de integrare, cât și implementarea programelor de integrare pentru străini presupun cooperarea și interrelaționarea mai multor instituții publice, comunitatea locală, comunitățile străine și organizațiile care activează în domeniu, în special la nivel local și privat.
Scopul expoziției a fost de a ajunge la cât mai mulți oameni pentru a sensibiliza societatea civilă asupra conceptului de: „Întâmpinarea străinilor”.
1.2 Pregătirea celor 5 expoziții- 2 luni: august – septembrie 2018
Grupuri țintă expoziționale: grupuri țintă directe: Studenți universitari, Facultatea de Teologie, instituții locale, școli.
Top