Marți, 15.10.2019, Asociația Filantropia Oradea a organizat în spațiul Comuniteca aparținând Fundației Comunitare Oradea conferinta de lansare a proiectului “Integrare ACUM II – Abordări complexe și unitare pentru migranți”, număr de referință FAMI 19.01.04 (05), proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Inspectoratul General pentru Imigrări, prin Programul Naţional – Fondul Azil, Migraţie şi Integrare. În…

COMUNICAT DE PRESĂ- lansare proiect AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România va organiza în data de  17 octombrie 2019, conferința de lansare a proiectului ”Integrarea străinilor în Romania: un proces continuu”. Evenimentul va avea loc în mun. Iași, jud. Iași, în intervalul orar 10:00-12:00, in sala de conferințe ”Creangă”, din cadrul Grand Hotel…

COMUNICAT DE PRESĂ Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, în parteneriat cu Consiliul Național Român pentru Refugiați – CNRR, anunță oficial finalizarea proiectului: “Asistență și servicii integrate pentru solicitanții de azil din România – ASIST SA.”, in data de 24 iulie 2019. Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de îmbunătătirea situaţiei solicitanților…

În data 18 aprilie 2019 doi membri ai echipei AIDRom au participat la workshop-ul organizat de Fundația ICAR,  cu privire la manualul de instruire elaborat în cadrul preictului MiFamily. Manualul a dezvoltat metode de învățare în familie pentru migranți. La curs au praticipat profesori din școlile publice din București, asistenți sociali și profesori de limbă…

    Asociatia AIDRom a fost partener national al turneului national: “Clowns Without Border”,  care apartin organizatiei internationale cu acelasi nume, trei artisti din Canada,  SUA si Liban , care viziteaza comunitatile de refugiati/solicitanti de azil din intreaga lume si organizeaza scenete comice.      In perioada 13 – 18 Martie 2019 artistii organizatiei: “Clowns Without…

Asylum seekers and Refugees in Germany – legal framework, actual situation and support from church based and non- governmental organizations in Hamburg and Mecklenburg Vorpommern 11 – 15 February 2019 Participants: Silvia Diaconu, social worker – AIDRom Bucharest Flavius Ilioni Loga, brunc manager – AIDRom Timisoara Inken Jessen – intern – AIDRom Timisoara DAY I…

Caravana EXPOZITIEI„Străin am fost și m-ați primit!”(Matei 25,35)  a ajuns la Timisoara   Bisericile din Europa răspunzând fenomenului migraţiei     Expozitia, realizată cu sprijinul financiar al organizatiei Brot für die Welt – Germania şi al Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România – AIDRom, va marca a  doua serie de evenimente menite să conducă, pe de o…

Incepand cu data de 02 ianuarie 2019 AIDRom a demarat proiectul TOLERANT, Rețeaua transnațională de integrare a femeilor victime ale traficului de ființe umane. Obiectivul general al proiectului este de a spori integrarea femeilor naționale din țările terțe victime ale traficului în scopul exploatării sexuale pe piața muncii din Austria, Bulgaria, Grecia, Italia și România…

New York, 17 December 2018                 Statele încheie o înțelegere istorică pentru refugiați și se angajează să răspundă mai eficient, mai echitabil Adunarea Generală a ONU a aprobat un cadru global inovator pentru a ajuta mai bine persoanele afectate de strămutarea globală și comunitățile gazdă. Într-o decizie istorică, statele membre ale Adunării Generale a ONU…

2015 © Copyright - AIDRom

Pentru asistenta sau alte informatii sunati la      0740-123XYZ