Dezbatere despre migranti si refugiati la Cluj Napoca

Managerul Local al Centrului Reginal de Integrare AIDRom Timisoara, Flavius Ilioni Loga, a participat in data de 9 Iunie 2018 la Cluj Napoca la dezbaterea “Migranți și Refugiați. Propagandă, Fapte, Reprezentări” organizata de Centrul Ratiu pentru Democratie.

În 2017, Premiul Ion Rațiu pentru Democrație i-a fost oferit lui Ai Weiwei, activist chinez pentru drepturile omului care folosește arta pentru a crea noi forme de angajare socială. Documentarul său, Human Flow, este o mărturie extrem de puternică a impactului pe care conflictele și sărăcia îl au asupra oamenilor, fie că sunt migranți, refugiați sau cetățeni ai statelor gazdă.

Dezbaterea a atins teme ca atitudinile și politicile europene apărute ca răspuns la fenomenul migrației și al refugiaților, modul în care se articulează nevoile refugiaților si nevoile politice și de securitate din interiorul statelor membre ale UE. 

Flavius Ilioni Loga a vorbit despre nevoile refugiatilor in Romania, care este raspunsul comunitatii fata ce acest grup vulnerabil precum si despre folosirea de instrumente inovative de integrare sociala a refugiatilor cum ar fi arta si construirea de poduri intre comunitatile locale si cele de refugiati prin expresii artistice, festivaluri, seri interculturale.

Echipa coordonata de Flavius Ilioni Loga, la AIDRom Timisoara, implementeaza din 2012 un instrument de incluziune sociala prin schimb cultural in cadrul unor seri interculturale, care aduc migrantii si comunitatea locala impreuna, prin muzica, mancare traditionala si cunoastere reciproca. De asemenea Flavius a impartasit din experientele negative, de discriminare precum si cresterea miscarilor nationaliste care militeaza impotriva refugiatilor in Romania.

Dezbaterea a fost moderata de Raluca Răducanu, expert în politici europene  si a avut ca participanti si pe Ana Alvarez (Migration Hub Network), Cristina Ciobanu (ActivRandom), Gabriela Leu (UNHCR România) si  Mircea Mocanu (IOM Romania)

Centrul Raţiu pentru Democraţie este o organizaţie neguvernamentală, non-profit care promovează democrația ca mod de viață, susținând valori şi comportamente asociate participării publice, dezvoltării tinerilor și aplicării practice a unei viziuni multiculturale.

AIDRom – Asociatia Ecumenica a Bisericilor din Romania
Strada Ilarie Chendi nr. 14, sector 2, Bucuresti
www.aidrom.ro
Tel fix: +4021.210.46.87
Fax:    +4021.210.72.55

2015 © Copyright - AIDRom

Pentru asistenta sau alte informatii sunati la      0740-123XYZ