T. C. Niciun comentariu

Ziua Internațională a Femeii sărbătorită cu multe suprize de beneficiare, refugiate din Ucraina și echipa AIDRom

8 martie este o zi specială, în care beneficiarele proiectului “Integrarea refugiaților din Ucraina în România”, derulat de AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, realizat cu sprijinul KHK (Kirchen Helfen Kirchen), au avut parte de o vizită supriză. Doamna Natalia Pancec, șef de partidă la vioara I în orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București a susținut la sediul AIDRom un mini-concert de vioară, iar doamna Yolanda Constantinescu, soprană la Filarmonica Romana le-a vorbitbeneficiarelor despre personalități născute pe 8 martie. Cele două doamne au primit flori făcute în atelierul de creație, chiar de beneficiarele proiectului

Un moment extrem de emoționant a fost surpriza făcută de una dintre beneficiare care a oferit echipei AIDRom un tort!

Ne exprimăm recunoștința și aprecierea pentru toate femeile puternice care ne inspiră în fiecare zi!

La mulți ani, de 8 Martie!